Allen Coliban : În ședința de ieri, consilierii locali PNL și PSD au respins, pentru a treia oară la rând, proiectul „Masă caldă în școli”

0
347

Nu a contat cât de bine am documentat proiectul, nu au contat argumentele și cifrele prezentate, nu a contat cât de benefic sau de necesar este acest proiect pentru elevii şi părinţii din Brașov.

Masa caldă este un proiect pe care îl susțin încă dinainte de a deveni primar, el regăsindu-se și în programul meu politic. În noiembrie 2021, am avut ocazia să văd cum funcționează efectiv sistemul de masă caldă în școli și ce beneficii are pentru întreaga comunitate, în oraşul înfrăţit Tours (Franţa) pe care l-am vizitat la invitaţia primarului Emmanuel Denis.
De atunci și până acum, am căutat continuu soluții.

Am făcut un sondaj în rândul școlilor din Brașov, care a confirmat nevoia și oportunitatea mesei calde, iar 14 școli și-au exprimat intenţia fermă de a se implica în proiectul pilot, acestea însumând un număr de 5400 de elevi.

Am purtat discuții cu reprezentanții HoReCa din Brașov, care sunt foarte activi și deschiși la colaborare, precum și cu Ambasada Finlandei și cu diverși experți. Am pus pe picioare un concept care să acopere toate etapele: aprovizionarea, pregătirea mesei – aici soluția cea mai bună fiind transformarea și operaționalizarea bucătăriei de la CATTIA -, provocările legate de distribuție, etc, astfel încât să asigurăm atât eficienţa financiară a proiectului, cât și un nivel ridicat de calitate a meselor oferite elevilor.

Am pus la punct un plan pentru demararea proiectului pilot și am elaborat proiectul de HCL, pe care l-am supus la vot în Consiliul Local în trei ședințe consecutive: pe 28 iulie, pe 5 august și ieri, pe 25 august. De trei ori la rând am adus argumente și dovezi, am explicat și am răspuns la întrebări cu toată deschiderea și bunăvoința. Am invitat la dezbateri pe fond, cu argumente, pentru a înțelege dacă există rețineri sau temeri reale. Nu am primit niciun argument, doar abținere în bloc, pe modelul deja cunoscut.

Pe lângă masa caldă, consilierii PNL și PSD au respins, în același mod, și alte proiecte despre care am tot vorbit, precum cantina socială, bursele pentru competențe digitale Generația Tech, școala buffer sau organigrama Primăriei.

Voi continua să susțin aceste proiecte și voi folosi toate instrumentele legale pentru a le pune în aplicare. Cu siguranță ele se vor regăsi pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Local.

Până atunci, vă întreb pe aceia dintre voi care sunteți părinți: cât de mult v-ar ajuta să beneficieze copiii voștri de o masă caldă, sănătoasă, la școală?

Lasă un răspuns